In ultimul timp, am, din ce in ce mai des, un vis. Nu este mereu identic. Cel putin peisajul se schimba. Personajul principal, daca il pot numi asa, este o fetita. Un copil de 3-4 ani , cu parul cret, lung si inchis la culoare, lasat mereu sa-i cada pe spate . Fetisoara ei e atat de blanda … Are in ochi o lumina calda , de parca e gata in orice clipa sa te imbratiseze si sa te sarute cu toata dragostea din lume. Poarta, mereu, un tricou alb care ii vine pana la genunchi . Asa mica si frumoasa, imbracata in alb, seamana cu un ingeras. Stiu ca o cheama Maia, si nu exista vis in care sa nu-i rostesc numele si sa nu simt cum mi se umple sufletul de bucurie. In general e vesela si alearga prin iarba. Rar o supara ceva si atunci, se ghemuieste in bratele mele si ramanem inlantuite pana ma trezesc. In fiecare dimineata ma gandesc la ea, la fetita din vis. Zilnic ii gasesc alta semnificatie … Uneori imi aminteste de cineva din trecut. Atunci ma gandesc cate dorinte mi-au ramas neimplinite , cate visuri pierdute pe drum… Alte ori , ma gandesc ca e un personaj din viitor, care vrea sa imi arate ca am pentru ce sa lupt, si care ma ajuta sa imi aleg drumurile pana la ea.
Azi, in schimb, cred ca Maia e o iluzie…un personaj creat din nevoia de a nu realiza ca, de fapt, sunt doar eu.
