Cu ceva timp in urma am citit “Nunta in cer” de Eliade si am gasit un paragraf care mi s-a parut interesant: “…daca ti-ai dat vreodata seama ca, orice s-ar intampla, nu te mai poti desparti de fiinta iubita, ca esti legat de ea pana la moarte, in sensul concret al cuvantului. Adica numai eventuala ei moarte iti mai poate reda libertatea. Altminteri, cat traieste ea fie ca esti sau nu indragostit, fie ca esti sau nu iubit, te simti al ei, legat dea ea, ursiltul ei… Stii prea bine ca, chiar daca te-ai desparti de ea , ea continua sa existe, sa traiasca undeva pe acest pamant, nu vei simti cu adevarat libertatea. Nu o vei putea simti, nu pentru ca ai mustrari de cuget, ci pur si simplu pentru ca existenta ei continua sa te chinuiasca si sa te deprime de departe…”
Uneori tind sa cred este cat se poate de adevarat. Daca ai stat alaturi de cineva o perioada lunga de timp, chiar daca te desparti din motive bine intemeiate, fie ca nu mai iubesti, fie ca nu va mai intelegeati, fie ca te-a tradat sau ai tradat-o, persoana aceea va fi mereu in gandul tau, sau mai bine zis gandul tau va zbura mereu la ea, pentru ca stii k undeva ea exista. Pentru ca ai mereu impresi ca iti apartine si ca tu ii aparti, pentru ca o parte din tine va ramane p veci la ea si pentru a o parte din ea va fi mereu la tine.
