Naufragit

Atunci a plecat. A plecat fara sa se mai uite inapoi. I-a spus ca a plans un ocean de lacrimi si ca acum are de gand sa inoate pana la tarm, exact in momentul in care a lasat-o sa se inece in propriile lacrimi.

Ea a ramas in hol, in fata oglizii cu privirea pierduta. Lacrimile nu i-au permis sa isi vada reflexia in oglinda, sa observe cat e de frumoasa, ce persoana minunata este. El nu ii vede frumusetea , iar de acum nici ea nu o va mai vedea. Tot ce poate simti este o inima parca moarta si acum realizeaza ca a gresit in ziua in care l-a lasat pe el sa devina totul pentru ea.

Acum intelege ca incepand de maine dimineata, cand se va trezi, nimic nu va mai fi la fel!

We Need to Know

Oamenii au nevoie de etaloane de toate felurile: mici, mari, rotunde, patrate, drepte sau strambe. Ceea ce nu vrem sa intelegem este k iubirea nu poate avea un standard. Ea nu poate fi masuarata si prin urmare nu putem exprima nici prin cuvinte si nici prin gesturi, cat de mult iubim sau pentru cat timp. Poate tocmai pentru ca stim acest lucru vrem sa aflam cat de mare este sentimentalismul celuilalt.

Ma iubesti ? Mult? Cat de mult? Pana la Doamne- Doamne si inapoi? Hai arata-mi cat de mult ma iubesti tu pe mine! Ma iubesti destul pentru o eternitate? Pana cand moartea ne va despartii?

Daca raspunsurile sunt afirmative si multumitoare atunci jocul abia incepe! Urmeaza o perioada intreaga in care vom avea nevoie de DOVADA : “Dovedeste-mi ca ma iubesti!” sau “Fapte , nu vorbe!”.

Si astfel incepe o lupta continua in care se vor etala de la cele mai simple lucruri care pot starni trairi si sentimente de bucurie , pana la cele mai nebunesti si nesabuite.

Asa suntem noi, oamenii, avem nevoie de sigurantza si ajungem sa punem masura acolo unde nu exista asa ceva!